Marian Cozma, fost handbalist ucis pe 8 februarie 2009,  va fi comemorat de fanii maghiari în cadrul unei meci de Champions League.

Marian Cozma a jucat pentru ultima oară la MKB Veszprém, ai cărei fani vor comemora cei cinci ani împliniţi de la moartea sa. În acest context, iubitorii handbalului au fost invitaţi să aprindă lumânări, în memoria fostului sportiv.

Din 2009, suporterii maghiari au organizat anual astfel de ceremonii, care au inclus depunerea de coroane la statuia jucătorului, amplasată în faţa sălii Veszprém. În 2014, evenimentul este programat sâmbăta viitoare, înaintea partidei din Champions League, împotriva lui HC Croaţia Zagreb.
Marian Cozma a fost înjunghiat mortal pe data de 8 februarie 2009, într-o discotecă din oraşul în care juca, în altercaţie fiind implicaţi şi alţi doi coechipieri, sârbul Zarko Sesum şi croatul Ivan Pesici, cei doi supravieţuind.

Marian Cozma, mort la doar 26 de ani, era cel mai înalt pivot din lume - 211 cm. A evoluat la: Dinamo Baumit (2002-2006) şi Veszprem (2006-2009). A câştigat titlurile naţionale cu Dinamo (2005) şi Veszprem (2007, 2008) şi Cupa Cupelor cu Veszprem (2008); a inscris 75 de goluri în Liga Campionilor; a jucat 60 de meciuri pentru prima reprezentativă, pentru care a înscris 115 goluri.