Videoclipurile "Va fi bine" (Andra) şi "Aşa, şi!" (trupa Vunk) au fost interzise de la difuzarea pe posturile de televiziune printr-o decizie luată, joi, de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), din cauză că aceste clipuri conţin plasare de produse fără a fi menţionat acest lucru, scrie Mediafax.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de joi, videoclipurile "Va fi bine" (Andra) şi "Aşa, şi!" (trupa Vunk).
Consiliul a primit mai multe sesizări potrivit cărora cele două videoclipuri conţin plasare de produse fără a fi menţionat acest lucru. Potrivit sesizărilor, în videoclipul "Aşa, şi!" (trupa Vunk) se face reclamă la Clinica Medlife, Mike's Pub, 55 Jaz Music, Heineken, iar în videoclipul "Va fi bine" (Andra) se face reclamă la vopsea Garnier, cafea Jacobs, Free Way Cola.
Membrii CNA au constatat că sesizările sunt întemeiate şi că în aceste cazuri a fost încălcat articolul 31, aliniatul 4, litera c şi alineatul 5 din Legea audiovizualului, potrivit căruia "Programele care conţin plasare de produse trebuie să îndeplinească cumulativ cel puţin următoarele condiţii: c) să nu scoată în evidenţă în mod exagerat produsele în cauză. (5) Programele în care sunt inserate plasări de produse trebuie să cuprindă informaţii clare privind existenţa acestora, fiind identificate corespunzător atât la început, cât şi la sfârşit, precum şi la reluarea după o pauză publicitară, astfel încât să se evite orice confuzie din partea telespectatorului".