Peste 2.700 de medici români activau, în 2012, în Germania, România fiind principalul furnizor de personal medical pentru această ţară, urmată de Grecia şi Austria, scrie publicaţia Die Zeit.
Potrivit unor date oficiale, în 2012, activau în Germania 2.704 medici proveniţi din România, faţă de 2.258 din Grecia şi 2.090 din Austria. În Top 10 se mai află Rusia, Polonia, Ungaria, Siria, Bulgaria, Ucraina şi Slovacia.
Die Zeit notează că cei mai mulţi imigranţi din România şi Bulgaria au o pregătire profesională foarte bună, printre ei aflându-se ingineri, matematicieni şi medici.
Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, Elmar Brok (CDU), a declarat, recent, că imigranţii care vin în Germania doar pentru ajutoare ar trebui trimişi rapid în ţările de origine. "Imiganţii care vin în Germania doar pentru Hartz IV (ajutor de şomaj), alocaţia pentru copii şi asigurarea de sănătate trebuie trimişi rapid înapoi în ţările lor de origine. Pentru a preveni intrările multiple, ar trebui să ne gândim la luarea de amprente", a spus Brok, citat de ziarul Bild.
Secretarul general al CSU, Andreas Scheuer, a declarat, luni, că muncitorii calificaţi sunt bineveniţi în ţara sa, dar a precizat că 46% din românii şi bulgarii ajunşi în Germania după 2007 nu au niciun fel de pregătire profesională, iar Berlinul nu trebuie să importe problemele altora.
"Institutul pentru piaţa muncii şi cercetare profesională a Agenţiei Federale pentru Muncă a estimat că în 2014 vor fi până la 180.000 de imigranţi din România şi Bulgaria, după deschiderea pieţei muncii. Există deja strigăte de ajutor în acest sens de mai bine de un an, printre altele de la oraşe şi comune", a declarat, într-un interviu acordat Die Welt, Andreas Scheuer, secretarul general al Uniunii Creştin-Sociale, aliaţii din Bavaria ai cancelarului Angela Merkel.
Acesta a mai precizat că trebuie restrâns accesul imigranţilor la sistemul de asigurări sociale.