Un cititor al Jurnalului Prahovean ne-a relatat că imediat după terminarea focului de artificii din centrul Ploieştiului, un lampion aprins a căzut pe copertina magazinului Winmarkt Omnia, iar aceasta a luat foc.
Din fericire, pompierii au intervenit prompt, iar incendiul nu s-a extins şi nici nu a afectat magazinele din centrul comercial. Incidentul a avut loc la câteva minute după terminarea focurilor de artificii din centrul Ploieştiului. La faţa locului au ajuns trei autospeciale pentru stingerea incendiilor precum şi un echipaj SMURD.
Peste 2.000 de persoane au fost prezente în centrul Ploieştiului pentru a asista la concertele şi focurile de artificii organizate de municipalitate. Pe scenă au urcat Fuego şi Irina Loghin, Andreea Bănică, Alexandra Ungureanu & Crush şi trupa Voltaj. Doar norocul şi intervenţia pompierilor a făcut ca nicio persoană să nu fie rănită.