Un cutremur cu magnitudinea 4,9 s-a produs duminică în jurul orei 18.00 (17.00 GMT) la nord-vest de Napoli (sudul Italiei), a anunţat Institutul naţional de geofizică şi vulcanologie (INGV), transmite AFP.
Cutremurul, care nu a provocat pagube potrivit primelor informaţii, a fost resimţit în tot sudul Italiei, din Napoli până la Salerno (provincia Campania), din Abruzzo în Molise, din Latium în Apulia.
Conform directorului INGV, Alberto Michelini, seismul a fost urmat de patru replici cu magnitudinea între 2,3 şi 2,8.
Comandamentul naţional al pompierilor a precizat că nu au fost solicitaţi pentru intervenţii în zonele în care a fost resimţit cutremurul.
Locuitorii din Napoli au ieşit în stradă, cuprinşi de panică, potrivit imaginilor difuzate de televiziunile italiene.