Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis vineri, 12 februarie, să revoce măsura controlului judiciar în cazul deputatului Ioan Oltean, cercetat de DNA în dosarul despăgubirilor ANRP pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Instanţa a admis o plângere depusă de Ioan Oltean împotriva unei ordonanţe a DNA din data de 2 februarie 2016, prin care a fost prelungită măsura controlului judiciar. Decizia este definitivă.

Potrivit DNA, în data de 17 iunie 2010, Cătălin Teodorescu, împreună cu alţi inculpaţi care au făcut parte din Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor (Crinuţa Dumitrean — preşedinte, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Attila Marko, Rodica Constantinovici şi Lăcrămioara Alexandru), prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, a aprobat raportul prin care un teren în suprafaţă de aproape 62.000 mp situat în municipiul Piteşti a fost evaluat la aproximativ 109 milioane lei, sumă acordată drept despăgubire omului de afaceri Mihai Rotaru.

Procurorii susţin că terenul a fost supraevaluat cu aproape 87,3 milioane lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat şi avantaj patrimonial pentru Mihai Rotaru.

„Suma plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren reprezintă un sfert din totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011. Mihai Rotaru, beneficiar al sumei de 108.932.000 lei (aproximativ 25 milioane euro) cumpărase drepturile litigioase de la o altă persoană cu câteva luni înainte de decizia comisiei ANRP, mai precis la data de 27.11.2009, cu suma de 750.000 euro. Persoana a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani, nu reuşise să obţină proprietăţile revendicate, ceea ce condusese şi la iniţierea unui proces în instanţă”, au constatat anchetatorii.

DNA precizează că deputatul Ioan Oltean, care avea relaţii apropiate cu Mihai Rotaru şi cu preşedinta ANRP, Crinuţa Dumitrean, şi-a exercitat influenţa la aceasta din urmă pentru urgentarea şi aprobarea despăgubirii în favoarea lui Rotaru.În schimbul acestui ajutor, Mihai Rotaru i-a dat lui Ioan Oltean suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii din Chitila