Pe mai multe drumuri naţionale traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează despre zonele din ţară în care se circulă cu dificultate.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionări, duminică, pentru judeţele Vrancea, Galaţi, Bacău, Vaslui, Iaşi, Sibiu, Mureş, Harghita, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Giurgiu, Teleorman, Braşov, Alba şi pentru Dobrogea. În unele zone, ceaţa va fi însoţită de depunere de chiciură.
Pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, vizibilitatea este de 100-150 de metri pe tronsonul Bucureşti - Fundulea, sub 100 de metri pe tronsonul Lehliu - Drajna şi sub 50 de metri pe tronsonul Cernavodă - Constanţa.
În judeţul Vaslui, vizibilitatea scade, pe alocuri, sub 50 de metri. În condiţii asemănătoare se circulă şi pe DN15 Iernut - Ogra, în judeţul Mureş.
În judeţul Constanţa, pe DN39, pe podul în lucru de la Agigea, în perioada 23 decembrie 2013-20 ianuarie 2014, vor putea circula autovehiculele cu masa totală maximă autorizată de cel mult 5 tone. Cele care depăşesc această masă vor circula deviat, pe ruta A2 nod rutier Medgidia, DJ381 nod rutier Medgidia - Ciocârlia de Sus, DN3 Ciocârlia de Sus - Cobadin, DJ391 Cobadin - Mereni - Topraisar, DN38 Topraisar - Agigea, DN39 Agigea - Mangalia. Totodată, pe pod se menţine restricţia de viteză de 50 km/h.
Pe DN1 Bucureşti - Braşov, în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 6:00 şi 22:00, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, cu menţiunea că pe tronsonul Centura Bucureşti - Otopeni - Ploieşti aceasta se aplică şi autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.