Directorul SRI, George Maior, a atras atenţia, în Parlament, la dezbaterea rapoartelor instituţiei pe care o reprezintă, că România este ameninţată de acţiuni teroriste, din cauza primăverii arabe şi a participării în teatrele de operaţiuni ale alianţei.
"Dacă am pornit în 2006 de la un nivel scăzut al acestei ameninţări, în 2012 am ajuns la o situaţie în care acest risc, această ameninţare a crescut constant până la ideea că a devenit o ameninţare explicită din cauza, cel puţin, unor declaraţii ale unor clerici radicali din Orientul mijlociu, dar şi a unui set de factori politic, strategici şi militari la care am să mă refer foarte pe scurt.
Primăvara arabă cu fluxul de migraţie generat în sudul Europei, inclusiv de elemente teroriste, ne poate afecta şi pe noi. Participarea noastră continuă, cu trupe militare în Afganistan, ne face o ţintă destul de semnificativă pentru forţe ostile acestei participări. Scutul antirachetă, elementele de scut antirachetă care se vor dizloca pe teritoriul României atrag atenţia şi a unor entităţi teroriste", a spus George Maior.
George Maior a urcat marţi la tribuna Parlamentului pentru a susţine rapoartele de activitate ale SRI din ultimii şase ani. Tot marţi, plenul Parlamentului a votat şi raportul de activitate al Serviciului Român de Informaţii (SRI) pe 2012.
Directorul SRI s-a lăudat că Serviciul pe care îl condice este cel mai modern din Europa şi că încrederea populaţiei a ajuns la 50%. Şi a obţinut votul în plenul reunit pentru rapoartele de activitate începând din 2007 după ce a vorbit despre creşterea ameninţăriii teroriste.