Bilanţul victimelor cutremurului urmat de un tsunami, în urmă cu aproape cinci zile, pe Insula indoneziană Sulawesi, a crescut la 1.234 de morţi, a anunţat marţi agenţia indoneziană de gestionarea catastrofelor naturale, relatează AFP.

 

Un bilanţ anterior anunţa 844 de morţi.

 

În faţa amplorii catastrofei, Indonezia a cerut luni ajutor internaţional.

 

ONU estimează că 191.000 de persoane au nevoie de un ajutor umanitar imediat.

 

Uniunea Europeană (UE) a anunţat duminică deblocarea sumei de 1,5 milioane de euro ca ajutor umanitar.

 

Preşedintele indonezian Joko Widodo a efectat o vizită la faţa locului, pentru a observa o mobilizare militară în ajutorul populaţiei.

 

El a cerut militarilor ”să fie pregătiţi să acţioneze zi şi noapte la evacuări” şi să ajute populaţia.

 

 

 

 

Sursa: www.news.ro