O femeie şi-a ucis soţul din răzbunare pentru că acesta i-a omorât amantul. Poliţia a aflat, ulterior, că de fapt soţii au fost complici la crimă şi chiar le-au servit vecinilor grătar din carnea victimei lor. Soţia, Kelly Cochran ar putea fi una dintre cele mai sângeroase criminale din istoria Statelor Unite, după ce poliţiştii cred că ar fi vinovată de alte nouă crime, scrie The Mirror.
În noaptea nunţii, Jason Cochran, în vârstă de 37 de ani, şi noua sa soţie, Kelly, în vârstă de 34 de ani, au făcut un jurământ mai puţin obişnuit. Cei doi şi-au promis că, dacă unul dintre ei este infidel pe parcursul căsătoriei, îl vor ucide pe amant.
În 2014, la peste un deceniu de căsnicie, cuplul trăia în Iron River, Michigan. Kelly a început să aibă o aventură cu un antreprenor local, Chris Regan, în vârstă de 53 de ani. Jason a aflat că soţia lui i-a fost necredincioasă şi i-a amintit de jurământul din noaptea nunţii, iar Kelly a fost de acord să-şi ucidă amantul.
Împreună, au pus la cale un plan. În noaptea următoare, la 14 octombrie 2014, Kelly şi-a adus iubitul acasă, unde i-a promis cina şi sex. Când Jason a venit acasă şi „i-a descoperit” împreună, l-a împuşcat pe Chris în cap cu o puşcă.
Apoi, cei doi soţi au dezmembrat corpul victimei cu un ferăstrău electric şi au împărţit bucăţile de corp în saci de gunoi pe care i-au aruncat în pădurile din jur.
Curând după aceea, cuplul a organizat o petrecere la grătar şi şi-au invitat vecinii la masă. Ei le-au servit oaspeţilor o carne pe care aceştia nu au putut să o identifice, dar au mâncat-o politicos.
Când Chris a fost dat dispărut, câteva zile mai târziu, poliţia nu a dat de urma lui, găsindu-i doar maşina abandonată în afara oraşului. Înăuntru era o bucată de hârtie pe care era trecută adresa casei lui Kelly.
Când anchetatorii au descoperit că cei doi au avut o aventură şi că Kelly era ultima persoană care l-a văzut în viaţă au percheziţionat locuinţa soţilor Cochran, dar nu au găsit nimic.
Kelly a recunoscut aventura, dar a spus că ea şi Jason au o relaţie deschisă şi soţul ei a acceptat această situaţie. Jason a negat, de asemenea, că a jucat vreun rol în dispariţia lui Chris. Fără să aibă un cadavru sau probe împotriva cuplului, poliţiştii i-au lăsat pe cei doi în libertate.
Soţii Cochran s-au mutat în alt stat, Indiana, şi au început o viaţă nouă, scăpând astfel cu crima pe care au comis-o.
Dar trecutul lor a continuat să-i bântuie. Kelly era tot mai supărată pe Jason pentru că i-a ucis amantul, constatând că sentimentele ei pentru Chris au fost mai profunde decât a crezut. Iar apoi a început să se gândească la răzbunare.
În februarie 2016, Kelly a sunat la 911 pentru a raporta că soţul ei „abia respira”.Când paramedicii au sosit la adresă, l-au găsit că Jason fără suflare, iar Kelly a spus că soţul ei a fost deprimat şi a luat o supradoză de heroină.
Dar medicii legişti au constatat că bărbatul nu a murit de supradoză, ci asfixiat.
La nouă săptămâni după ce Jason a murit, Kelly a fost acuzată de crimă. În cele din urmă, ea a recunoscut ce rol a jucat nu doar în uciderea soţului ei ci şi în a amantului, cu doi ani înainte. Ea a povestit că i-a dat lui Jason o supradoză de heroină, dar a durat prea mult, aşa că şi-a pus mâinile pe nas şi pe gură până a murit.
În Indiana, ea a fost acuzată de uciderea lui Jason, iar în Michigan ea a fost acuzată de complicitate la crimă.
Ca şi cum cele două crime nu ar fi fost suficient de şocante, se presupune că Kelly este responsabilă pentru mai multe decese. Familia ei crede că a ucis încă nouă bărbaţi în patru state, ceea ce ar face-o una dintre cele mai sângeroase criminale din Statele Unite. Chiar femeia a sugerat că ar fi şi alte victime în timpul audierilor ea nu poate fi acuzată de alte fapte din cauza înţelegerii pe care a făcut-o cu procurorii pentru a recunoaşte cele două crime.
O femeie şi-a ucis soţul, din răzbunare, după ce împreună l-au omorât pe amantul ei
5 august 2018
(289 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cutremur de 4,5 pe scara Richter, resimţit şi la Bucureşti
(24 februarie 2014)
58 vizualizări
Buzău: Femeie reţinută după ce a înşelat cu sume de bani funcţionari din mai multe judeţe
(3 aprilie 2015)
74 vizualizări
Coloană de maşini de aproximativ cinci kilometri, la ieşirea din ţară prin Vama Giurgiu-Ruse
(22 august 2015)
45 vizualizări
Care sunt sentinţele definitive pentru Vântu şi Luca în dosarul Petromservice
(22 iulie 2016)
54 vizualizări
Tânăr căzut de pe o schelă, în Ploieşti
(4 iunie 2014)
136 vizualizări
Cutremur de 4,6 grade în Vrancea
(24 ianuarie 2015)
57 vizualizări
A pus capcane pentru animale, dar el a fost cel prins
(13 august 2013)
1325 vizualizări
Autoritatile din Marea Britanie le promit studentilor din UE ca nu vor creste taxele de scolarizare. Cel putin in 2019
(3 iulie 2018)
51 vizualizări
Au legalizat marijuana!
(11 decembrie 2013)
58 vizualizări
Furt de motorină din vagoane-cisternă la Floreşti
(29 noiembrie 2013)
206 vizualizări
Români arestaţi în Muntenegru pentru că au încercat să le vândă arme teroriştilor
(18 decembrie 2014)
58 vizualizări
MAI anunţă că amenzile de circulaţie vor putea fi achitate, de astăzi, la jumătate din minimul prevăzut de actul normativ în termen de 15 zile, în loc de 48 de ore, cum este în prezent.
(24 august 2018)
158 vizualizări
Accident incredibil la circ ! Patru tigri au ucis un îmblânzitor
(6 iulie 2019)
178 vizualizări
MRU, somat să-şi ceară scuze faţă de persoanele cu autism
(1 martie 2014)
80 vizualizări
SUA au expulzat 35 de diplomaţi ruşi şi au închis două clădiri administrate de guvernul rus în New York şi Maryland
(30 decembrie 2016)
42 vizualizări
Abator clandestin descoperit de poliţişti în Olt
(19 aprilie 2014)
90 vizualizări
La Feteşti se circulă greu pe A2. Trafic îngreunat şi la intrarea din centura Bucureştiului
(3 august 2015)
75 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























