O adolescentă în vârstă de 16 ani dintr-o comună ieşeană a fost găsită moartă pe un câmp, având mai multe lovituri în zona capului, cel care a ucis-o fiind prietenul fetei, care şi-a recunoscut fapta şi a fost reţinut
Potrivit anchetatorilor, cel care a sunat la 112 a fost chiar prietenul tinerei, în vârstă de 20 de ani, care a spus că a găsit-o pe fată pe un câmp situat la trei kilometri de localitatea Hălăuceşti şi că aceasta avea urme de lovituri în zona capului.
Un echipaj al Ambulanţei a mers la faţa locului, medicii constând decesul fetei. Cadavrul tinerei a fost dus la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, unde va fi făcută necropsia.
Tânărul a fost audiat de către procurori pe tot parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă, iar după ce a negat că el ar fi autorul crimei, şi-a recunoscut în cele în urmă fapta.
Sâmbătă dimineaţă, el a fost reţinut, apoi a fost dus la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii crimei. În funcţie de rezultatul expertizei psihiatrice, anchetatorii vor decide dacă vor solicita judecătorilor emiterea mandatului de arestare pe numele tânărului.