Salvatorii au adus la suprafaţă şi ultimul copil blocat timp de 17 zile în peştera din Thailanda, în a treia zi de operaţiuni. Şi antrenorul a fost salvat.

 

Ultimul adolescent a fost salvat din peştera din Thailanda, potrivit CNN. Şi antrenorul copiilor a  fost scos din subteran.

 

Ultimii trei membri ai echipei de fotbal a tinerilor au fost scoşi din peşteră marţi după-amiază, a treia zi a unei operaţiuni internaţionale imense pentru a le salva.

 

Am 11-lea copil a fost scos din peşteră. Încă două persoane - un adolescent şi antrenorul - mai sunt în subteran.

 

Al doilea copil a fost scos azi din peşteră, astfel că numărul adolescenţilor salvaţi se ridică la 10. În subteran au mai rămas 2 băieţi şi antrenorul.

 

În a treia zi, salvatorii au adus la suprafaţă primul copil. În total, 9 copii au fost salvaţi până acum.

 

Toţi au fost transportaţi la cel mai apropiat spital şi se simt bine. În urmă au mai rămas acum 4 adolescenţi şi antrenorul lor de fotbal, care doar ce au încheiat cea de a 17-a noapte în adâncuri.

 

Semn că şi alţi copii au fost salvaţi, luni, elicoptere şi ambulanţe au fost văzute pornind din apropierea peşterii spre cel mai apropiat spital.

 

Luni dimineaţă, scafandrii s-au întors în peşteră unde îi aşteptau atunci 8 copii şi antrenorul lor de fotbal. Este aceeaşi echipă de salvatori - 13 străini şi 5 tailandezi - care i-au adus la suprafaţă, duminică, pe primii patru băieţi.

 

Condiţiile meteo au fost la fel de bune ca duminică, dar ploile puternice nu vor întârzia prea mult.

 

În prealabil, a fost nevoie că scafandrii să plaseze butelii de oxigen în diferite locuri ale culoarului sinuos - şi inundat - spre încăperea subterană unde se aflau captivii.

 

Adică, la un kilometru în adâncul muntelui, în interiorul complexului de peşteri denumit Tham Luang Nang Non, şi la o distanţă de aproximativ 4 kilometri de ieşire.

 

Una dintre cel mai înguste secţiuni care trebuie traversată, pe culoarul de ieşire, măsoară 15 metri. Pe acolo poate trece doar o singură persoană, fără tub de oxigen în spate. O porţiune de aproximativ 1,7 kilometri este complet inundată. Curenţii sunt rapizi vizibilitatea este scăzută, iar apa mâloasă. Fiecare copil scos din peşteră a fost ghidat de către doi scafandri cu experienţă.

 

Patru adolescenţi au fost salvaţi luni.

 

“Sunt bucuroşi şi în stare bună. Pot să vă spun că, de dimineaţă, unuia dintre copii i s-a făcut foame şi a cerut Kao Pad Grapao”, spune un membru al echipei de salvare.

 

Kao Pad Grapao este o mâncare tradiţională, cu carne friptă, sos chili şi orez.

 

“Chiar dacă sunt bucuroşi şi se simt bine, e necesar să îi mai ţinem separţi de familii, pentru că ne este teamă să nu fi contactat infecţii cât au rămas în peşteră”, spune un medic.

 

În acest timp, Elon Musk a prezentat soluţia inginerilor săi, menită să le dea o mână de ajutor scafandrilor. Este vorba despre un mini submarin, suficient pentru a-i purta în siguranţă pe copii, unul câte unul, prin tunelurile înguste ale peşterii.

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro