Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o informare de ploi şi răcire accentuată a vremii, valabilă de duminică după-amiază până marţi seara.

Porivit ANM, de duminică, de la ora 14.00, până marţi la ora 20.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, va ploua temporar în toate regiunile, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 30-40 l/mp. Vor fi condiţii de grindină.

Valorile termice vor fi în scădere, iar vremea va deveni rece, luni, în vest, în nord şi în centru, apoi şi în restul ţării. La munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.