Poliţiştii efectuează joi nouă percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Buzău la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de 2 milioane de euro, prin evaziune fiscală.
Acţiunea este efectuată de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), în acest caz a fost pus în executare şi un mandat de aducere.
"Din cercetări a reieşit că persoanele în cauză s-ar fi sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţieri, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale sau a veniturilor realizate", se spune în comunicat.
La activităţi participă şi poliţiştii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi poliţişti ai inspectoratelor de poliţie judeţene Ilfov şi Buzău.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.