Anchetatorii fac percheziţii, miercuri, la Reşiţa, la locuinţele a trei bărbaţi suspectaţi de pornografie infantilă şi trafic de minori, surse judiciare afirmând că victimele sunt băieţi de 14 şi 15 ani care erau racolaţi pentru relaţii sexuale, iar printre suspecţi se află şi un predicator penticostal.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, unul dintre bărbaţi, cel de 35 de ani, a fost găsit de poliţişti chiar în pat cu un băiat.
Conform surselor citate, el îi racola pe copii de pe stradă şi, după ce întreţinea relaţii sexuale cu ei, îi plasa bărbatului de 45 de ani, care este predicator într-o biserică penticostală, dar şi celui de 70 de ani, care la rândul lor întreţineau relaţii sexuale cu victimele. Băieţii racolaţi au vârste cuprinse între 14 şi 15 ani şi provin din familii dezorganizate.