O fetiţă de patru ani, din Timişoara, a fost ucisă de mama ei, o fostă educatoare, care apoi a sunat la 112, iar poliţiştii au găsit-o pe micuţă înecată în cadă şi cu venele tăiate la ambele mâini. Femeia, în vârstă de 38 de ani, ar fi încercat apoi să se sinucidă, înghiţind erbicid, iar poliţiştii au chemat un echipaj SMURD, care a transportat-o la spital.

Crima a avut loc într-o casă din cartierul Ronaţ, aflat la marginea Timişoarei, fiind anunţată la numărul de urgenţe 112 în jurul orei 23.00. Odată ajunşi la adresă, poliţiştii au găsit-o pe fetiţă înecată în cadă şi cu venele de la mâini tăiate.

Femeia, în vârstă de 38 de ani, şi-ar fi mărturisit crima, la telefon, unor cunoscuţi, imediat după ce a comis-o, apoi s-a încuiat în casă. Când au ajuns la locuinţa familiei, poliţiştii s-au văzut nevoiţi să spargă uşa locuinţei, deoarece femeia, aflată în stare de şoc, nu a deschis.

Potrivit poliţiştilor, femeia a acuzat stări de rău şi a început să vomite, în timp ce poliţiştii făceau cercetarea la faţa locului. Aceasta le-ar fi spus oamenilor legii că a înghiţit edbicid, în încercarea de a se sinucide, iar poliţiştii au chemat un echipaj SMURD.

Femeia a fost preluată de echipajul SMURD care a ajuns la locuinţa acesteia şi dusă sub escortă la Spitalul Municipal din Timişoara. De asemenea, cadavrul fetiţei de patru ani a fost transportat la Medicina Legală pentru efectuarea necropsiei.

Poliţiştii mai spun că, de fapt, femeia, şi nu bunica fetei, aşa cum erau informaţiile iniţiale, ar fi sunat la numărul de urgenţe 112 pentru a anunţa crima, apoi aceasta s-a încuiat în casă. De asemenea, soţul femeii a ajuns acasă de la serviciu şi le-a dat poliţiştilor o scurtă declaraţie.

De asemenea, informaţiile iniţiale arătau că fetiţa era acasă doar cu mama ei, însă anchetatorii au aflat că în casă mai era şi străbunica micuţei, în vârstă de 84 de ani.

Membri ai familiei femeii le-au spus anchetatorilor că ea îşi luase concediu fără plată de la grădiniţa la care a lucrat, pentru a-şi căuta un alt loc de muncă.