Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a ameninţat - miercuri, la Tokyo - că va cere în următorii doi ani retragerea soldaţilor americani de pe teritoriul ţării sale, potrivit AFP.

"Vreau ca — poate în următorii doi ani — ţara mea să fie eliberată de prezenţa militarilor străini", a declarat Duterte în cadrul unui forum economic în Japonia, făcând aluzie la forţele americane. "Vreau să-i văd afară şi, dacă trebuie să abrog acorduri, o voi face", a adăugat el.

Şeful statului filipinez efectuează o vizită de trei zile în Japonia cu scopul de a dezvolta schimburile comerciale cu această ţară, după ce ele au ajuns anul trecut la peste 18 miliarde de dolari.

"Este vorba despre păstrarea şi consolidarea importantelor noastre legături economice cu Japonia, primul partener comercial al Filipinelor", a explicat marţi preşedintele filipinez. "Sunt nerăbdător să întâlnesc conducători de întreprinderi în Japonia. Le voi spune clar că suntem deschişi afacerilor", a insistat el.

Rodrigo Duterte a proferat insulte la adresa SUA înainte de plecarea din ţară şi la puţin timp după sosirea sa marţi seara, în faţa comunităţii filipineze din Japonia. Cu ocazia unei vizite în China săptămâna trecută, el a anunţat "separarea sa de SUA", preferând o alianţă cu Beijingul, revenind ulterior cu o nuanţare a acestor afirmaţii.

Miercuri, el pare să dorească să calmeze neliniştile Japoniei, îngrijorată de influenţa crescândă a Chinei în regiune, asigurându-şi auditoriul că el nu caută să aibă legături militare cu Beijingul. "Noi nu am vorbit despre arme, nu am vorbit despre desfăşurarea trupelor", a spus el în cursul aceluiaşi forum economic. "Am evitat să vorbim despre alianţa militară", a spus el.

Purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, Yoshihide Suga, a declarat miercuri că Tokyo va continua să furnizeze un ajutor în dezvoltare Filipinelor, dar nu a precizat dacă relaţiile cu SUA vor fi abordate în cursul reuniunii la summit cu premierul nipon Shinzo Abe, prevăzută pentru această seară.

AGERPRES