Un avion care transporta mai mult de 200 de pasageri de la Chicago la Hong Kong a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, după ce cele două toalete ale avionului au fost vandalizate cu excremente, anunţă Stirileptotv.ro
O aeronavă a companiei United Airlines a fost forţată să efectueze o aterizare neprogramată pe aeroportul din Anchorage, Alaska, joi seară, din cauza ”fecalelor unui pasager, care erau peste tot”.
Suspectul, un rezident american de origine vietnameză, nu a făcut nicio ameninţare în prealabil, spun surse din interiorul poliţiei, potrivit BBC. Momentan nu este cert motivul pentru care bărbatul a recurs la acest gest.
“Am primit un raport al unui pasager care a murdărit toaletele cu propriile materii fecale”, a spus purtătorul de cuvânt al poliţiei aeroportului Anchorage.
Pasagerul, în vârstă de 22 de ani, al cărui nume nu a fost divulgat, a fost cooperativ cu oamenii legii şi nu a primit nicio pedeapsă în urma gestului său, însă a fost escortat în afara aeronavei.