O elevă de 12 ani din Arad a fost transportată la spital în stare gravă, după ce joi după-amiază a fost lovită de tramvai, în timp ce traversa strada în centrul oraşului. Martorii spun că victima era atentă la ecranul telefonului mobil şi a trecut pe culoarea roşie a semaforului.
Accidentul a avut loc pe bulevardul Revoluţiei, în centrul municipiului Arad, în faţa Teatrului de Stat, iar martorii afirmă că victima a trecut pe culoarea roşie a semaforului.
Eleva, în vârstă de 12 ani, era însoţită de o colegă, care însă nu a traversat şi a rămas în urmă.
„Fata care a traversat se juca pe telenonul mobil, nu a fost atentă nici la semafor, nici la tramvai. Vatmanul a claxonat, dar ea nici nu a auzit şi a fost călcată”, a declarat un martor.
Alţi martori din staţia de tramvai au confirmat că vatmanul a pus în mişcare garnitura doar când a avut verde la semafor.
Un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad a intervenit pentru scoaterea victimei de sub tramvai.
„Operaţiunea a fost foarte dificilă, dar s-a încheiat cu succes. Victima a fost predată echipajului SMURD în viaţă şi în stare de conştienţă”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca.
Roţile tramvaiului nu au trecut peste fată, care a rămas blocată sub cabina vatmanului, însă medicii care au preluat victima au afirmat că aceasta are numeroase fracturi şi traumatisme interne şi externe.
Poliţiştii fac cercetări in rem pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească împrejurările producerii accidentului.