Un tânăr de 22 de ani, solist de muzică populară, a fost găsit mort în locuinţa sa din Lipova, primele cercetări ale Poliţiei Judeţene Arad arătând că tânărul s-a sinucis.
Tânărul, Sergiu Curcă, care avea 22 de ani şi era solist al Ansamblului Folcloric de Cântece şi Dansuri Lipova, a fost găsit spânzurat.
Trupul neînsufleţit al tânărului a fost descoperit de către tatăl acestuia.“A fost găsit mort în locuinţa sa. Tânărul s-a sinucis, nu există alte suspiciuni cu privire la cauza morţii. La acest moment poliţiştii se află la faţa locului pentru cercetări”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Claudia Iuga, care a precizat că trupul neînsufleţit a fost dus la Serviciul de Medicină legală pentru necropsie.