Un tren şi două autovehicule au fost implicate într-un grav accident feroviar în Egipt, în urma căreia 24 de persoane au murit. Accidentul a avut loc în sudul capitalei Cairo, a anunţat un oficial din cadrul Ministerului Sănătăţii, citat de BBC. Trenul de marfă a lovit un camion şi un minibuz ce transporta o familie care se întorcea de la o nuntă. Zeci de ambulanţe au ajuns la faţa locului pentru a transporta răniţii la mai multe spitale din capitala egipteană.

 foto: Associated Press