Un cutremur puternic a fost resimţit la Ciudad de Mexico, unde clădiri au fost zdruncinate puternic marţi, ziua în care capitala marchează un seism din 1985 soldat cu pagube importante, relatează The Associated Press.

Şeful Protecţiei Civile mexicane Luis Felipe Puente a anunţat pe Twitter că nu s-au raportat,deocamdată, pagube.

Mii de oameni au fugit din clădiri de birouri, în centru, pe bulevardul Reforma, în timp ce alarme urlau, iar traficul s-a oprit la Monumentul Îngerul Independenţei.

Institutul american de geofizică USGS a anunţat că seismul a avut magnitudinea de 7,1, iar epicentrul a fost localizat în apropiere de oraşul Raboso, situat în provincia vecină Puebla, la aproximativ 123 de kilometri sud-est de Ciudad de Mexico.

Potrivit agenţiei mexicane de seismologie, cutremurul a avut o intensitate de 6,8, iar epicentrul acestuia a fost localizat la est de capitală, în statul Puebla.

Fotografii au căzut de pe perţi, obiecte se zdruncinau pe suprafeţe plane, iar monitoare de computer au căzut de pe birouri, potrivit unor imagini postate pe reţele de socializare.  Unele persoane s-au băgat sub birouri pentru ca să se protejeze.

Marţi, mai devreme, în clădiri din întregul oraş au avut loc exerciţii de pregătire pentru cutremure, marcându-se astfel cutremurul din 1985.

Mare parte din Ciudad de Mexico a fost construit pe locul unui fost lac, iar solul amplifică undele seismice până la sute de kilometri distanţă.