Încă un rănit în incendiul produs în clubul Colectiv din Capitală în 30 octombrie 2015 şi-a pierdut viaţa, numărul celor care au murit în urma incendiului ajungând astfel la 65.
"65! Numărul victimelor după tragedia Colectiv creşte. Dumnezeu să te odihnească, Răzvan!", este anunţul postat pe pagina de Facebook a Asociaţiei Colectiv GTG 3010.
Cei care doresc să aprindă o lumânare pentru victimele incendiului de la Clubul Colectiv vor putea să o facă de duminică seară până luni dimineaţa, când va avea loc un eveniment intitulat "Noapte albă la #Colectiv".
"În data de 30 iulie, începând cu orele 20.00 şi până la orele 8.00 dimineaţa, a doua zi, va avea loc evenimentul 'Noapte albă la #Colectiv', întrucât se împlineşte un an şi nouă luni de la cumplita tragedie care ne-a îndoliat inimile pe vecie. Haideţi să ne revedem şi să nu îi dăm uitării pe cei care nu se mai află fizic printre noi. Să venim cu mic cu mare, cu flori, cu jerbe, coroane, lumânări, candele, fotografii", este mesajul de pe pagina de Facebook a Asociaţiei Colectiv GTG 3010.
În această săptămână, a fost amenajat şi spaţiul din Piaţa Bucur, unde a fost amplasat monumentul dedicat celor care şi-au pierdut viaţa în incendiul din Colectiv.
În urma incendiului din clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa 64 de persoane - 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate.
Incendiul din 30 octombrie 2015 a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul ”Mantras of War”. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit tragediei.
Încă un rănit în incendiul din Colectiv a murit; numărul celor care şi-au pierdut viaţa în incendiu a ajuns la 65
29 iulie 2017
(232 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Renault a început construcţia uzinei Dacia din Algeria
(6 octombrie 2013)
44 vizualizări
Drumuri naţionale afectate de viscol. Situaţia duminică dimineaţă
(8 ianuarie 2017)
244 vizualizări
Sute de persoane, evacuate de la bordul unui feribot care a luat foc în Oceanul Atlantic
(17 august 2016)
35 vizualizări
Preşedintele Turciei regretă doborârea avionului rusesc
(28 noiembrie 2015)
40 vizualizări
Doi răniţi şi 46 de suporteri arestaţi la derbiul Levski Sofia - ŢSKA Sofia
(9 martie 2014)
52 vizualizări
Grecia începe să deporteze imigranţii clandestini
(4 aprilie 2016)
38 vizualizări
Coincidenţă? Trei bancheri au murit într-o săptămână!
(3 februarie 2014)
48 vizualizări
San Antonio Spurs a sărbătorit al cincilea titlu din NBA
(19 iunie 2014)
44 vizualizări
Dâmboviţa: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi recrutat tinere pe care le-ar fi determinat sau obligat să se prostitueze
(18 noiembrie 2016)
65 vizualizări
Cod galben de ninsori şi ger
(24 noiembrie 2013)
88 vizualizări
Libanul a ripostat pentru prima dată cu artileria antiaeriană unor raiduri siriene
(31 decembrie 2013)
47 vizualizări
Român condamnat la 30 de ani de închisoare în Franţa după ce şi-a ucis soţia gravidă şi copiii
(8 iulie 2017)
43 vizualizări
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti părăseşte postul cu direcţia Moscova
(4 aprilie 2014)
34 vizualizări
Turcia trimite noi trupe în Siria. Militari de la forţele speciale au fost mobilizaţi la graniţă
(9 decembrie 2016)
86 vizualizări
Traficul rutier pe Podul Calafat - Vidin, închis prin decizia autorităţilor bulgare, din cauza zăpezii
(6 ianuarie 2017)
40 vizualizări
Cutremur în Vrancea, în această dimineaţă
(30 martie 2015)
52 vizualizări
China: Trei cazuri de gripă aviară H7N9 detectate la oameni în Beijing şi Tianjin
(15 iunie 2016)
44 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























