Meteorologii anunţă că vineri şi sâmbătă cea mai mare parte a ţării se va confrunta cu temperaturi canciculare, de până la 40 de grade Celsius, fiind emis cod portocaliu pentru zeci de judeţe. În cele două zile, chiar şi temperaturile nocturne se vor situa peste 20 de grade Celsius.
Meteorologii anunţă că vineri şi sâmbătă se va înregistra caniculă în cea mai mare parte a ţării, fiind emis cod portocaliu pentru zeci de judeţe.
Potrivit avertizării, în cursul zilei de vineri, valul de căldură va persista şi se va accentua în cea mai mare parte a ţării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
”În sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei şi în sudul Moldovei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat şi se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37 - 39 de grade. În Lunca Dunării, izolat, vor fi valori de 40 de grade. Minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade”, anunţă meteorologii.
Astfel, vineri, un număr de 18 judeţe din regiunile menţionate şi municipiul Bucureşti se vor afla sub cod portocaliu de caniculă. De asemenea, în Crişana, cea mai mare parte a Banatului, sudul Transilvaniei, nordul şi centrul Moldovei, disconfortul termic va fi accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade, pentru 15 judeţe fiind emis cod galben de caniculă.
Singurele judeţe care nu se vor confrunta cu temperaturi caniculare vor fi Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Harghita.
În cursul zilei de sâmbătă, în total, 25 de judeţe din ţară şi municipiul Bucureşti se vor afla sub cod portocaliu de caniculă, iar 7 judeţe sub cond galben.
”Valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării şi se va accentua semnificativ în regiunile extracarpatice, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Moldovei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat şi se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37 - 40 de grade, mai ridicate în Câmpia Română. Minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade”, precizează meteorologii.
Tot sâmbătă, în cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Moldovei şi sudul Banatului, disconfortul termic se va menţine accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade, judeţele din aceste regiuni fiind vizate de o avertizare cod galben. Singurele judeţe care nu se vor confrunta sâmbătă cu temperaturi caniculare sunt Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Timiş, Arad şi Bihor.
Cod portocaliu de caniculă vineri şi sâmbătă, cu temperaturi de până la 40 de grade, în cea mai mare parte a ţării
29 iunie 2017
- citeşte totul despre:
- meteorologi,
- temperaturi,
- canicula,
- cod portocaliu,
- judete,
- celsius
(37 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Angajaţii unei bănci din Sibiu, evacuaţi după ce în faţa sediului a fost găsit un geamantan suspect
(27 noiembrie 2015)
27 vizualizări
Alertă în Craiova, după ce un deţinut a evadat din penitenciar
(23 decembrie 2014)
76 vizualizări
Poliţistă înjunghiată într-un autobuz
(22 iulie 2014)
157 vizualizări
Mureş: Tânărul reţinut în cazul uciderii doctoriţei care era dată dispărută şi al cărei cadavru a fost găsit după o percheziţie acasă la el, arestat
(18 decembrie 2016)
62 vizualizări
MAI: Căutările pilotului planorului continuă şi duminică
(9 august 2015)
50 vizualizări
Alerta cu bombă de la Liege s-a dovedit falsă
(30 decembrie 2016)
34 vizualizări
Sky News a făcut reportaj cu traficanţii de arme din România: Vând oricui, spărgător de bănci, criminal, terorist
(7 august 2016)
73 vizualizări
Trafic dificil pe mai multe drumuri naţionale, din Prahova şi din ţară, din cauza furtunilor
(24 august 2014)
60 vizualizări
Procurorul beat a adormit în timpul audierilor!
(25 octombrie 2013)
64 vizualizări
Surse: Regimul Bashar al-Assad, Rusia, Iran şi Hezbollah pregătesc o ofensivă de proporţii în Siria!
(1 octombrie 2015)
39 vizualizări
Unda de viitură de pe Dunăre va atinge cota maximă astazi, la intrarea în România
(25 mai 2014)
57 vizualizări
Foşti premieri: Brexit-ul ar putea duce la destrămarea Marii Britanii
(10 iunie 2016)
44 vizualizări
Accident cumplit în Bucureşti
(29 martie 2014)
88 vizualizări
Norvegienii dau două milioane de euro pentru Crucea Caraiman
(9 aprilie 2014)
102 vizualizări
Primarul din Petroşani, soţul Monicăi Iacob-Ridzi, a demisionat din funcţiile din PDL
(6 februarie 2014)
69 vizualizări
Aproape 150 de deţinuţi din România au deficienţe de vedere, de auz sau locomotorii
(9 iunie 2014)
50 vizualizări
Un constănţean arestat în Marea Britanie pentru o crimă comisă în 1989
(21 mai 2015)
45 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























