Canada se pregăteşte să ridice vizele pentru România pentru a nu risca ratificarea acordului de liber-schimb dintre Ottawa şi Bruxelles, scrie CBC News, citând surse din guvernul canadian. Ministrul pentru Imigraţie al Canadei va ajunge săptămâna viitoare la Bruxelles pentru a rezolva problema vizelor în cazul României şi Bulgariei. În octombrie trebuie semnat tratatul de liber schimb între Canada şi UE şi canadienii nu vor să rişte să fie blocat prin veto de ţările membre UE nemulţumite de statutul actual al vizelor.
Decizia Canadei vine după ce Comisia Europeană a fost de acord, marţi, să ceară avizul parlamentelor naţionale din Uniunea Europeană pentru adoptarea tratatului de liber-schimb dintre UE şi Canada, un acord foarte important şi cu multe beneficii economice pentru ambele tabere. Un parlament naţional ar putea să refuze să ratifice acordul iar votul său ar avea efectul unui veto. România şi Bulgaria au ameninţat deja că vor bloca acordul dacă regimul vizelor nu va fi liberalizat.
Acordul dintre Canada şi blocul comunitar ar trebui semnat la sfârşitul lunii octombrie, în cadrul unui summit la care este invitat şi premierul Justin Trudeau.
În aprilie, Canada şi SUA au primit încă trei luni de la Bruxelles pentru a se alinia politicii UE de reciprocitate a vizelor: ţările ai căror cetăţeni nu au nevoie de vize pentru a intra în UE trebuie, în schimb, să ridice vizele pentru toate ţările blocului comunitar.
Comisia Europeană se va reuni pe 13 iulie pentru a vedea dacă este cazul să ceară vize pentru canadieni şi americani. CBC News notează că nu este sigur că CE va lua această decizie, având în vedere consecinţele economice care ar urma.
România a atras atenţia, notează CBC News, că sprijinul său pentru acest acord depinde de disponibilitatea Canadei de a ridica regimul vizelor. Europarlamentarul român Sorin Moisa a declarat pentru CBC News că soluţia pentru această problemă ar trebui anunţată până cel tâziu în septembrie, altfel „avem o mare problemă”.
Un punct de vedere oficial cu privire la această chestiune va veni cel mai probabil la toamnă, înainte de ratificarea acordului. Totuşi, informaţii despre pregătiri din partea guvernului canadian pentru ridicarea vizelor au fost vehiculate pe site-urile de specialitate ale aviaţiei canadiane. Piloţii canadieni au scris că s-au făcut simulări de zboruri dinspre marile oraşe canadiene spre Bucureşti.
Canada cere cetăţenilor români şi bulgari vize, în timp ce SUA a impus regimul vizelor pentru cetăţenii a cinci state din UE.