Anunţul a fost făcut de ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, care susţine că angajatorii care au citit Programul de Guvernare ştiu că trebuie să-şi ia măsuri pentru că în fiecare an salariul minim creşte cu 100 lei pe net.

 

"Va fi o creştere (a salariului minim n.r.) până la 2050 de lei. Este foarte posibil ca această creştere să fie 2070 de lei, ca să respectăm una dintre prevederile Proramului de Guvernare care spune că trebuie să crească pe net cu 100 de lei în fiecare an salariul minim pe economie. Am primit în dezbaterea publică astfel de solicitări de morificare. În momentul în care vom scoate Hotărârea de Guvern din dezbaterea publică vom putea să anunţăm pe ce variantă mergem. Cu siguranţă nu este mai mică de 2050 de lei. Angajatorii care au citit programul de guvernare ştiu că trebuie să-şi ia măsuri pentru că în fiecare an acest salariu minim ccreşte cu 100 de lei pe net", a spus ministrul Muncii .

 

Marţi seara, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a declarat, la TVR 1, că salariul minim pe economie poate să fie majorat la 2.050 de lei, înainte de începutul anului viitor.

 

"Se face această analiză la Finanţe", a adăugat Teodorovici.

 

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor publice, a spus, marţi seara, la TVR 1, că salariul minim pe economie poate să fie majorat la 2.050 de lei, înainte de începutul anului viitor, potrivit Mediafax.

„Sunt şanse”, a spus Teodorovici, într-o emisiune la TVR, întrebat dacă salariul minim pe economie poate fi crescut la 2.050 de lei, înainte de 1 ianuarie 2019, aşa cum este anunţat în prezent.

 

„Se face această analiză la Finanţe”, a adăugat Teodorovici, dar acesta nu a putut înainta un calcul privind efortul bugetar necesar pentru majorare.

 

Ministrul finanţelor a susţinut că va avea o evaluare privind impactul majorării salariului minim în noiembrie, după ce se va face a doua rectificare bugetară. „După rectificarea din noiembrie, vedem, dacă va creşte salariul minim pe economie”, a detaliat Teodorovici.

 

Salariul minim este în prezent de 1.900 de lei, nivel stabilit la începutul acestui an, de la 1.450 de lei anterior.

 

„La finanţe, eşti obligat să faci analize. Când este vorba de venitul românilor, trebuie să vezi de unde poţi creşte”, a adăugat Teodorovici.

 

 

 

Sursa: www.m.hotnews.ro