Peste 500 de hectare de teren agricol şi cinci kilometri de drumuri comunale au fost inundate, iar peste 600 de stupi au fost luaţi de ape, în urma unei viituri produse în comuna tulceană Luncaviţa.
Potrivit unei informări a Primăriei Luncaviţa, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă s-a reunit, luni, pentru stabilirea pagubelor produse de ploile puternice de duminică, când au fost inundate cinci kilometri de drumuri comunale şi 500 de hectare de teren agricol, două poduri au fost distruse, iar şase podeţe, colmatate. De asemenea, în zona Valea Fagilor au fost distruse nouă stupine, aproximativ 600 de stupi fiind luaţi de ape.
Viitura s-a produs pe pârăul Sorniac, din cauza unei ploi torenţiale, a scurgerilor de pe versanţi şi pentru că barajul Cetăţuia s-a deversat, acesta nemaifiind decolmatat de dinainte de 1989.
În continuare trebuie decolmatat pârâul Sorniac şi afluenţii săi, precum şi barajele Cetăţuia, La Cărămidărie şi Luncaviţa, acestea aflându-se în administrare Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral.
Tulcea: Peste 500 de hectare de teren agricol şi cinci kilometri de drumuri comunale, inundate în urma unei viituri
19 iunie 2017
(36 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Evaziune de 37 de milioane de euro din reciclare. Aproape toate firmele din Bucureşti şi Giurgiu sunt implicate!
(29 martie 2016)
49 vizualizări
ANM: Cod galben de caniculă până vineri în Prahova
(2 septembrie 2015)
42 vizualizări
Fostul ministru al Muncii Marian Sârbu a fost avizat prim-vicepreşedinte al ASF
(16 iunie 2014)
71 vizualizări
Buzău: Bărbatul care şi-a ucis mama, evadat dintr-o secţie a Spitalului de Psihiatrie Săpoca, dat în urmărire naţională
(16 noiembrie 2016)
152 vizualizări
O aeronavă care circula pe ruta Ankara-Dusseldorf şi avea la bord 116 pasageri a aterizat la Bucureşti din cauza unei urgenţe medicale
(9 iulie 2018)
61 vizualizări
Un portavion SUA, trimis în Golful Persic
(16 iunie 2014)
34 vizualizări
Bilanţul morţilor de la Colectiv a ajuns la 34
(7 noiembrie 2015)
48 vizualizări
Cel puţin 80 de răniţi în urma coliziunii a două trenuri, în Africa de Sud
(9 iulie 2014)
34 vizualizări
Bacău: Şase persoane au ajuns la spital după ce un autobuz a ieşit de pe carosabil
(21 august 2016)
61 vizualizări
Anchetatorii au descoperit primul indiciu în cazul avionului EgyptAir prăbuşit în Marea Mediterană
(30 iunie 2016)
48 vizualizări
Un teribilist cu un bolid de lux a ucis doi oameni şi a rănit grav alţi doi
(7 decembrie 2014)
88 vizualizări
Iranul a trimis 11 tone de uraniu în Rusia
(29 decembrie 2015)
37 vizualizări
Un fost ministru pakistanez oferă 200 de mii de dolari pentru asasinarea proprietarului Charlie Hebdo
(3 februarie 2015)
49 vizualizări
Încă un cutremur în zona Galaţi
(3 octombrie 2013)
59 vizualizări
Alina Bica şi Petre Tobă vor fi audiaţi în dosarul lui Traian Berbeceanu, a decis ICCJ
(13 februarie 2015)
117 vizualizări
Păsuire pentru şoferii care au ITP expirat
(13 iunie 2018)
184 vizualizări
Ucraina: un autobuz a fost atacat cu rachetă. 11 morţi şi 17 răniţi
(14 ianuarie 2015)
50 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























