O nouă grevă generală, organizată la apelul celor două sindicate din sectorul public paralizează miercuri Grecia. Doar serviciile medicale de urgenţă funcţionează. Şcolile sunt închise, traficul este perturbat şi toate birourile de stat şi-au întrerupt activitatea. Funcţionarii cer Guvernului de la Atena relaxarea măsurilor de austeritate impuse la cererea creditorilor internaţionali şi întreruperea disponibilizărilor.
Cele două Confederaţii Sindicale din Grecia au declanşat o grevă generală de 24 de ore. Este vorba despre o a doua astfel de mişcare de protest în Grecia, în mai puţin de patru luni. Greva este organizată de cele două confederaţii sindicale locale: Confederaţia generală a lucrătorilor din Grecia şi Confederaţia sindicală a lucrătorilor din sectorul public.
Nemulţumiţi de un plan de restructurare a domeniului public care prevede 25.000 de transferuri şi 4.000 de concedieri până la sfârşitul anului 2013, funcţionarii au organizat deja, în luna septembrie, numeroase acţiuni de grevă şi de întrerupere a lucrului.
Guvernul grec negociază începând din luna septembrie cu creditorii săi asupra evaluării reformelor vizând asanarea economiei, o condiţie pentru acordarea unei noi tranşe de împrumut.
Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială cer Greciei să implementeze noi măsuri economice pentru a acoperi deficitul bugetar.
Ministerul Afacerilor Externe a recomandat cetăţenilor români care intenţionează să se deplaseze pe teritoriul Republicii Elene în această perioadă "să urmărească anunţurile autorităţilor locale referitoare la transportul public, precum şi asupra eventualelor măsuri restrictive de trafic aerian şi să evite zonele centrale ale Atenei, precum şi ale celorlalte oraşe mari unde au loc acţiuni de protest".