Meteorologii au prelungit, miercuri după-amiază, avertizările Cod galben şi Cod portocaliu de precipitaţii abundente şi vânt puternic, în majoritatea regiunilor, până vineri, la ora 14:00.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 19 aprilie ora 16:00 — 20 aprilie, ora 9:00, va fi în vigoare avertizarea Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol, în 12 judeţe din centrul şi nordul ţării (Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Braşov, Covasna, Buzău, Harghita, Bacău, Neamţ şi Vrancea). În zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, ninsorile vor fi abundente, se va depune strat consistent de zăpadă, vântul va avea intensificări cu rafale de 60 — 70 km/h, iar pe creste peste 80 — 90 km/h, viscolind puternic zăpada şi reducând vizibilitatea.
De asemenea, în zona joasă de relief a judeţelor Buzău şi Vrancea vor fi ploi importante cantitativ şi se vor cumula peste 50 l/mp.
Tot Cod portocaliu de ninsori va fi în intervalul 20 aprilie, ora 18:00 — 21 aprilie, ora 9:00, în cea mai mare parte a Moldovei, iar în zona de munte a judeţelor Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău va ninge şi se va depune strat de zăpadă, local consistent. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 — 60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi 70 — 80 km/h, viscolind zăpada.
Conform prognozei de specialitate, începând de miercuri, ora 16:00 şi până joi, ora 9:00, va intra în vigoare avertizarea Cod galben de precipitaţii abundente şi intensificări ale vântului în zona de munte, în Moldova, cea mai mare parte a Munteniei (inclusiv Bucureşti), Transilvaniei şi a Maramureşului şi în nordul Olteniei şi al Dobrogei. Cantităţile de apă vor depăşi 20 — 30 l/mp, iar pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, se vor cumula 50 — 60 l/mp.
La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă, iar local în Moldova, Transilvania şi Maramureş şi trecător în zona deluroasă din sud, precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, unde vitezele la rafală vor atinge 55 — 65 km/h.
Totodată, Cod galben de vreme rea va fi valabil în intervalul 20 aprilie, ora 9:00 — 21 aprilie, ora 14:00, în regiunile estice şi centrale, unde cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp. În Moldova şi Transilvania, treptat, vor predomina ninsorile, iar în zona deluroasă din sudul ţării, precum şi în deltă, vor fi precipitaţii mixte. La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi în regiunile estice, unde vitezele la rafală vor atinge 55 — 65 km/h.
ANM precizează că vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile, iar în cursul nopţilor de joi spre vineri, respectiv de vineri spre sâmbătă, local, se va semnala brumă.
ANM a prelungit avertizările Cod galben şi Cod portocaliu de precipitaţii şi vânt până vineri la ora 14:00
19 aprilie 2017
- citeşte totul despre:
- meteorologi,
- cod galben,
- portocaliu,
- precipitatii,
- vant
(38 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Un auditor extern de la Camera de Conturi, cercetat penal după ce a fost prins conducând băut şi fără permis
(3 martie 2017)
54 vizualizări
Fostul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi fostul procuror Mircea Negulescu, sub control judiciar
(25 iulie 2018)
84 vizualizări
Tânăr condamnat în Olanda la patru luni de închisoare pentru trafic de persoane, prins când încerca să iasă din ţară
(21 martie 2017)
76 vizualizări
Şerban Brădişteanu, achitat
(4 martie 2014)
78 vizualizări
Percheziţii într-un dosar privind afaceri ilegale cu lemn, inclusiv prin deturnarea unor licitaţii, cu prejudiciu de peste 25 de milioane de euro
(30 mai 2018)
93 vizualizări
Cererea lui Dan Voiculescu de eliberare condiţionată, judecată în 13 decembrie
(6 decembrie 2016)
60 vizualizări
Rusia a lansat în Marea Neagră un submarin performant
(2 iulie 2014)
73 vizualizări
Raport OSCE: Situaţia din estul Ucrainei se deteriorează
(5 ianuarie 2015)
40 vizualizări
Anca Boagiu, audiată ca martor la DNA, în dosarul Elenei Udrea
(4 noiembrie 2015)
52 vizualizări
14 soldaţi turci au fost ucişi într-o singură zi în confruntări cu militanţi ai Statului Islamic
(22 decembrie 2016)
53 vizualizări
Noua listă de medicamente compensate
(22 decembrie 2013)
94 vizualizări
Ucraina: Un prim batalion al Gărzii Naţionale a plecat pe „front“
(15 aprilie 2014)
49 vizualizări
Noi probleme pe aeroportul din Cluj: Trei avioane Wizz Air, ţinute în aer
(7 ianuarie 2016)
52 vizualizări
Bărbat surprins de o avalanşă în Masivul Bucegi. Salvatorii au dubii că ar mai fi în viaţă
(13 ianuarie 2018)
68 vizualizări
Peste 20.000 de persoane au defilat la Copenhaga cerând un "tratament demn pentru refugiaţi"
(7 octombrie 2015)
33 vizualizări
Cod galben de polei în zona preorăşenească a Capitalei şi în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Ilfov şi Călăraşi
(4 decembrie 2014)
56 vizualizări
Medicii de la UPU-SMURD Floreasca anunţă retragerea demisiilor
(1 septembrie 2016)
65 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























