Alertă de securitate la Casa Albă după ce o maşină s-a apropiat de un punct de control, iar şoferul a susţinut că are o bombă în vehicul, anunţă CNN. Ulterior, şoferul a fost reţinut, iar maşina a fost verificată.

Nu a fost confirmată existenţa unui dispozitiv exploziv în maşină, însă măsurile de securitate au fost suplimentate.

O persoană a fost reţinută, iar vehiculul a fost verificat.

Mai multe străzi din zona Casei Albe au fost închise.

Incidentul are loc după ce o persoană a sărit sâmbătă peste un dispozitiv în care se lasă biciclete, situat într-o zonă-tampon din faţa Casei Albe, în timp ce preşedintele Donald Trump se afla în Florida, însă nu a putut să sară gardul în curte, conform anunţului făcut pe Twitter de Sean Spicer, un purtător de cuvânt al Casei Albe, relatează Reuters.

Potrivit CNN, doi agenţi din cadrul Secret Service au prins persoana respectivă. Ei au prins-o în locul în care începe o zonă-tampon între gardul principal al Casei Albe şi trotuar.

Secret Service a fost criticat după ce a anunţat vineri că un bărbat a sărit săptămâna trecută gardul Casei Albe şi a umblat prin incintă timp de 16 minute înainte să fie reţinut.

Într-un incident separat, Secret Service a anunţat vineri că s-a furat un laptop din maşina unui agent, la New York, dar că asemenea computere, date de agenţii angajaţilor, sunt protejate de mai multe niveluri de securitate şi nu sunt autorizate să conţină informaţii clasificate.

Secret Service nu a răspuns imediat unei solicitări Reuters de a comenta pe tema incidentului de sâmbătă.