Trei tineri din Constanţa au crezut că pot da lovitura vieţii lor vânzând droguri liceenilor. Au fost prinşi de poliţişti şi acum riscă ani buni de închisoare. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, cei trei tineri, de 17, 19 şi 24 de ani, au fost prinşi în flagrant în imediata apropiere a unui liceu, în timp ce intenţionau să vândă 25 de grame de cannabis, porţionat la aproximativ 1 - 1,5 grame, pentru care pretindeau suma de 70 de lei/ gram. Ulterior, poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au extins cercetările şi, sub coordonarea procurorilor DIICOT şi în baza unei autorizaţii de percheziţie emise de Tribunalul Constanţa, au descoperit la domiciliul tânărului de 24 de ani, sub un pat, o pungă ce conţinea alte 244 de grame de cannabis.