Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus efectuarea în urmăririi penale faţă de suspectul Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte al Senatului, pentru comiterea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. 

Comunicatul DNA:


„În cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa (a cărei trimitere în judecată a fost mediatizată prin comunicatul nr. 654 din 18 mai 2016) s-a dispus citarea, pentru a fi audiat ca martor, numitul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton. Această citare a fost necesară în condiţiile în care existau indicii că el ar avea cunoştinţă despre activitatea infracţională a grupului susmenţionat, prin prisma relaţiilor de afaceri sau de prietenie avute cu membrii acestui grup.

Fiind audiat la data de 15 aprilie 2016, în depoziţia luată sub jurământ, acesta a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea / îngreunarea cercetărilor şi a tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată, mediatizat prin comunicatul nr 654 din 18 mai 2016.

Astfel, suspectul Popescu Tăriceanu Călin a menţionat în mod nereal că nu a avut cunoştinţă de achiziţionarea drepturilor succesoarele ale lui Paul Al României de către Silberstein Tal, Truică Remus şi alţii şi că nu a discutat cu Truică Remus despre taxele notariale. De asemenea, acesta a mai declarat că nu are relaţii apropiate şi nu a păstrat legătura cu inculpaţii Andronic Dan Cătălin şi Silberstein Tal, cu care s-a întâlnit doar sporadic, aflând din presă, ca urmare a comunicatelor DNA, despre acest dosar. A precizat, de asemenea că nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România.

A mai precizat, că nu a avut o relaţie apropiată cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzând totodată că are cunoştinţă de relaţia acestuia din urmă cu inculpatul Tal Silberstein.

Aceste declaraţii sunt aspecte necorespunzătoare adevărului, fiind contrazise de probatoriul administrat în cauză (declaraţii ale martorilor, suspecţilor şi alte mijloace de probă).”