Unsprezece percheziţii ale procurorilor DIICOT au avut loc, miercuri, în patru judeţe şi în Bucureşti, la o grupare de trafic de migranţi formată din români, turci, afgani, bulgari şi moldoveni care, în perioada octombrie 2016 - ianuarie 2017, ar fi transportat ilegal peste 120 de persoane pe relaţia Irak/Siria - Bulgaria - România – Europa de Vest, de la care au luat sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi poliţişti ai Direcţiei de Combatere a Migraţiei Ilegale şi Infracţionalităţii Transfrontaliere a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră au făcut, miercuri, 11 percheziţii domiciliare în judeţele Sălaj, Cluj, Maramureş, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, potrivit unui comunicat al DIICOT.

Descinderile au avut loc în cadrul unei acţiuni vizând ”destructurarea unui grup infracţional organizat format din cetăţeni turci, afgani, bulgari, moldoveni şi români, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi şi trecere ilegală a frontierei de stat, pe relaţia Irak/Siria - Bulgaria - România – Europa de Vest”.

Anchetatorii spun că grupul infraţional s-a format pe parcursul anului 2016, pe teritoriul României, dar şi a altor state, precum Turcia şi Bulgaria.

”Grupul astfel constituit a desfăşurat activităţi de racolare, îndrumare, călăuzire, transportare, adăpostire a mai multor migranţi de diferite naţionalităţi aflaţi temporar pe teritoriul Turciei, Bulgariei şi României, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat Româno-Ungare, având ca destinaţie ţări ale Uniunii Europene, precum Franţa, Germania şi Belgia”, se arată în comunicatul DIICOT.

Procurorii susţin că migranţii erau aduşi în România din Bulgaria în principal principal ”prin zona de frontieră aflată în competenţa Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Constanţa”.

Ca să poată trece frontiera, grupurile de migranţi erau direcţionate pe un ”traseu prestabilit” de reţeaua infracţională şi erau scoase din ţară ”zona de competenţă a ITPF Arad şi Timiş”.

Anchetatorii mai arată că migranţii erau transportaţi cu cisterne, camioane, în condiţii care le-au pus viaţa în pericol.

”În activitatea infracţională, traficanţii se foloseau de metode care periclitau viaţa şi integritatea corporală a migranţilor, aceştia fiind transportaţi în număr mare în mijloace de transport fără spaţiu necesar şi neaerisite, în cisterne, ascunşi sub autotrenuri, în condiţii de temperaturi joase, cu risc de accidentare, iar copiilor fiindu-le administrate somnifere, pentru a nu atrage atenţia la momentul trecerii frontierei”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2016 - ianuarie 2017 au fost traficate peste 120 persoane.

”Iniţial grupul infracţional organizat ce a funcţionat pe teritoriul României a fost constituit şi condus de către un cetăţean afgan. Ulterior arestării acestuia pe teritoriul statului maghiar, conducerea grupului a fost preluată de către mai mulţi cetăţeni turci”.

Migranţii le plăteau traficanţilor între 5.000 şi 10.000 euro, în funcţie de ţara în care voiau să ajungă, achitând jumătate din sumă la plecarea din Turcia, iar restul la destinaţie.

În cauză a fost începută urmărirea penală faţă de un număr de 25 de suspecţi.

”Faţă de patru cetăţeni turci, membrii ai reţelei, s-a luat deja măsura arestării preventive la data de 24.01.2017, respectiv data de  29.01.2017, urmare activităţilor operative desfăşurate în cauză, dat fiind necesitatea intervenirii pentru înlăturarea pericolului iminent la care ar fi fost expus unul dintre migranţi, în vârstă de numai doi ani”, potrivit comunicatului DIICOT.

Reprezentanţii DIICOT au mai anunţat că, în cursul zilei de miercuri, se desfăşoară activităţi de combatere a traficului de migranţi, în cadrul operaţiunii ”ACTION DAY” iniţiată şi susţinută de EUROPOL, la care România participă alături de Germania, Austria, Ungaria şi Slovenia.