Omul de afaceri Dan Adamescu a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 68 de ani, anunţul fiind făcut de nora sa, Adriana Constantinescu, la România TV.
Informaţia a fost confirmată pentru News.ro şi de către reprezentanţi ai ziarului România Liberă, deţinut de omul de afaceri.
Dan Adamescu era internat, sub pază, într-un spital privat.
El deţinea mai multe afaceri, printre care Astra Asigurări şi Medien Holding, trustul care includea ziarul România Liberă. De asemenea, era proprietarul hotelului Intercontinental din Bucureşti.
Avocatul lui Adamescu susţinea, la sfârşitul anului trecut. că omul de afaceri se afla la Terapie Intensivă, într-un spital privat, sora sa primind acceptul să stea într-o încăpere alăturată, pentru a-l putea supraveghea.
Adamescu executa, din 27 mai, pedeapsa de patru ani şi patru luni primită în dosarul în care a fost acuzat că a mituit doi judecători pentru pronunţarea unor soluţii favorabile în dosare de insolvenţă ale unor firme ale sale. El făcuse şi o cerere de liberare condiţionată, care îii fusese însă respinsă, putând să mai facă una în luna februarie a acestui an.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au ridicat, la sfârşitul anului trecut, controlul judiciar pe cauţiune pentru Dan Adamescu, în dosarul falimentării Astra Asigurări. Procurorii fixaseră cauţiunea la 40 de milioane de lei în acest caz.
Dan Adamescu şi fosta şefă a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor Angela Toncescu au fost trimişi în judecată, în 20 decembrie, pentru abuz în serviciu şi spălarea banilor în dosarul falimentării Astra Asigurări, alături de alte opt persoane cu funcţii de conducere în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prejudiciul în acest caz fiind estimat la peste 800 de milioane de lei.
Procurorii au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar pe cauţiune, a omului de afaceri Dan Adamescu, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra SA şi administrator al SC The Nova Group Investments Romania SA şi SC Epsilon Estate Provider SR, pentru abuz în serviciu în formă calificată, complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (două infracţiuni) şi spălare a banilor, anunţa DNA.
În cauză, Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma provizorie de 788.978.853,37 lei. Totodată, Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 714.089.825,66 lei.
Omul de afaceri Dan Adamescu a murit
24 ianuarie 2017
- citeşte totul despre:
- adamescu,
- deces,
- informatie,
- afaceri,
- astra,
- romania libera,
- avocat
(149 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Romatsa: Negocierile sindicatului cu conducerea regiei au eşuat, angajaţii intră în grevă marţi la ora 9.00
(29 mai 2017)
83 vizualizări
Vremea se răceşte în toată ţara! Prognoza meteo pentru 2 săptămâni
(23 noiembrie 2015)
43 vizualizări
MAE atenţionează românii care călătoresc în Croaţia
(1 august 2016)
41 vizualizări
Doliu în sportul românesc. A murit Ghiţă Licu
(8 aprilie 2014)
89 vizualizări
Extrema dreaptă câştigă teren în Austria
(25 aprilie 2016)
49 vizualizări
Patru cutremure s-au produs, în mai puţin de o oră şi jumătate, în judeţul Ialomiţa
(7 octombrie 2018)
69 vizualizări
Foarte bine! Zeci de imigranţi au dispărut când au auzit că vor fi relocaţi în România!
(17 mai 2016)
46 vizualizări
Canada a intrat în lupta împotriva SI. Două avioane au lovit poziţii ale militanţilor în Siria
(9 aprilie 2015)
38 vizualizări
Turcia şi Rusia mută împreună pe tablă. A doua întâlnire Putin-Erdogan într-o lună
(4 septembrie 2016)
57 vizualizări
Directorul Aeroportului Timişoara, amendat şi rămas fără permis după ce a fost prins băut la volan
(21 august 2016)
31 vizualizări
S-a speriat de cartuşele bunicului decedat de...22 de ani
(7 octombrie 2013)
43 vizualizări
Cel puţin 155 de morţi într-un raid aerian în Yemen al coaliţiei conduse de saudiţi
(9 octombrie 2016)
48 vizualizări
VREMEA se încălzeşte. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi
(23 august 2015)
43 vizualizări
Incendiu puternic la groapa de gunoi a Braşovului
(6 octombrie 2017)
93 vizualizări
Furtună de zăpadă în Japonia
(15 februarie 2014)
77 vizualizări
Iohannis: În România nu există o problemă maghiară
(26 februarie 2015)
51 vizualizări
Primul avion invizibil al ruşilor intră în producţie
(24 septembrie 2016)
107 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























