Cântăreaţa braziliană Loalwa Braz Vieira, interpreta hitului mondial Lambada, a fost găsită moartă carbonizată în maşina sa, joi, la Saquerema, pe litoralul regiunii Rio de Janeiro, s-a aflat din surse din cadrul poliţiei.
"Da, pot confirma acest lucru'', a declarat pentru AFP un poliţist de la comisariatului local, referitor la moartea artistei, fără a oferi detalii suplimentare imediat.
Potrivit presei locale, corpul cântăreţei a fost găsit carbonizat în interiorul vehiculului său, nu departe de domiciliul acesteia.
Prezenţa a doi bărbaţi înarmaţi a fost semnalată în apropiere de locuinţa cântăreţei în timpul nopţii, potrivit site-ului de ştiri G1, care citează ''informaţii preliminare" ale Poliţiei militare locale. Dar este încă prematur să se stabilească o legătură formală cu decesul, potrivit anchetatorilor citaţi de G1.
Brigada de pompieri locală a fost apelată telefonic prima dată în timpul nopţii pentru a interveni în stingerea unui incendiu la domiciliul artistei. Apoi, la scurt timp, s-a primit al doilea apel ce raporta un incendiu la un vehicul în apropiere. În interiorul acestei maşini, care aparţinea cântăreţei, a fost găsit corpul acesteia. Urmează să fie efectuată o autopsie.
Împreună cu grupul franco-brazilian Kaoma, Loalwa Braz Vieira a cunoscut gloria în anul 1989 interpretând cântecul ''Chorando se foi'' (A plecat în lacrimi), mai cunoscut sub numele de "La Lambada". Cântecul, însoţit de un videoclip cu scene vesele şi senzuale, a fost un succes la nivel mondial, fiind vândut în 15 milioane de exemplare în peste 100 de ţări. De asemenea, albumul pe care figurează cântecul s-a vândut în aproape cinci milioane de exemplare.
Lambada este de fapt un gen muzical tropical ce îmbină carimbo, merengue, salsa şi zuk, a cărui figură emblematică braziliană era Loalwa Braz Vieira în anii 1980.
Considerată una dintre cele douăzeci de voci cele mai ascultate din lume, potrivit Guinness World Records, ea a vândut aproape 30 de milioane de albume în timpul carierei sale, care a durat aproape patru decenii.
Artista a lansat un album solo în 2006, pe care îi plăcea să-l descrie ca "o călătorie între romantism şi explozia ritmurilor care fac parte din personalitatea mea ca artist", după cum relatează Direct Matin.
Loalwa Braz Vieiraa trăit mai mulţi ani în Franţa.
Interpreta hitului mondial Lambada, găsită moartă carbonizată
19 ianuarie 2017
- citeşte totul despre:
- lambada,
- braziliana,
- loalwa braz viera,
- hit,
- mondial,
- carbonizata
(248 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Microbuze şi autoturisme înzăpezite între Mizil şi Fulga. Peste 50 de persoane blocate în autovehicule
(2 decembrie 2014)
395 vizualizări
Cursuri suspendate în două licee din Târgovişte, în urma unei alerte cu bombă
(24 martie 2017)
41 vizualizări
Avertizare meteo: Ploi, vânt puternic şi temperaturi scăzute în toată ţara
(18 aprilie 2015)
40 vizualizări
Deputaţii nu au reuşit să strângă cvorumul pentru votarea solicitării procurorilor în cazul lui Florin Popescu
(6 mai 2014)
61 vizualizări
Un membru CNA prezintă o altă faţadă a scandalului evacuării Antenelor:
(16 februarie 2016)
110 vizualizări
A murit Mişu Fotino
(13 ianuarie 2014)
115 vizualizări
Autocar cu 25 de români, implicat într-un accident în Ungaria
(15 februarie 2017)
46 vizualizări
Zeci de tramvaie blocate în Bucureşti
(10 decembrie 2013)
65 vizualizări
Ponta a fost la control medical, în Turcia
(20 iulie 2015)
26 vizualizări
Vreme instabilă săptămâna aceasta. Meteorologii anunţă precipitaţii în fiecare zi
(22 mai 2017)
51 vizualizări
Trafic îngreunat pe DN1
(7 septembrie 2014)
46 vizualizări
Un autocar în care se aflau şi copii s-a răsturnat între Braşov şi Făgăraş! Patru morţi şi 14 răniţi, din care doi în stare gravă
(17 iunie 2016)
112 vizualizări
Paris: Criza din oficiul poştal s-a încheiat. Atacatorul este bolnav psihic
(16 ianuarie 2015)
35 vizualizări
Caz şocant în Italia. O româncă a fost ucisă şi crucificată de un criminal în serie
(6 mai 2014)
118 vizualizări
Ioana Ducu şi Ioana Roşca au câştigat Roland Garros!
(7 iunie 2014)
69 vizualizări
Andrei şi Viorel Hrebenciuc află, astăzi, dacă scapă de arestul preventiv
(19 noiembrie 2014)
34 vizualizări
Grupare specializată în proxenetism, anihilată de Poliţia Capitalei
(23 septembrie 2016)
66 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























