Până la 30 de oameni, inclusiv copii, sunt daţi dispăruţi şi ar putea fi morţi după ce un mic hotel a fost lovit de o avalanşă într-o staţiune din centrul Italiei, declanşată de seria de aproape 100 de cutremure, scriu joi La Reppublica şi Corriere della Sera. Câţiva membri ai echipelor de salvare au reuşit să intre în hotelul distrus de avalanşă, însă nu au găsit deocamdată niciun supravieţuitor

Câţiva membri ai echipelor de salvare au reuşit să intre în hotelul distrus de avalanşa din provincia italiană Pescara, însă nu au găsit deocamdată niciun supravieţuitor, relatează La Repubblica.


"Strigăm cu voce tare, dar nimeni nu răspunde”, a spus unul dintre salvatori.

Între timp, coloana de maşini a echipelor de salvare, însoţită de un utilaj de dezăpezire, a ajuns în jurul orei locale 11 (12 ora României) la faţa locului, după ce a fost blocată ore la rând de zăpada care atinge şi doi metri înălţime.

"O coloană de vehicule, cu o freză, abia a ajuns unde se află acoperişul (hotelului – n.r.). Se pare că structura a fost împinsă de unda de şoc”, a anunţat viceprefectul de Pescara, Carlo Toriontano.

El a precizat că vor începe operaţiunile de îndepărtare a zăpezii cu mijloace mecanice.

Anterior, echipele de salvare au săpat cu mâinile goale.

Potrivit unor oficiali, avalanşa a avut loc în noaptea de miercuri spre joi şi a lovit Hotelul Rigopiano, în localitatea Farindola, pe Muntele Gran Sasso din regiunea Abruzzo (centru).

Zăpada a împins hotelul câteva zeci de metri, a declarat preşedintele provinciei Pescara, unde a avut loc tragedia. ”Sunt atât de mulţi morţi”, a declarat şeful echipei de salvare care a ajuns la hotel, Antonio Crocetta, fără a preciza numărul acestora.

Alarma în legătură cu avalanşa a fost dată miercuri seară de doi clienţi ai hotelului, Giampiero Parete şi Fabio Salzetta, pe WahatsApp. Ei ar fi ieşit din hotel să ia ceva din maşină şi au scăpat.

„Din păcate s-a întâmplat o tragedie îngrozitoare, se pare că sunt alte victime, dar rămâne de confirmat totul”, a scris la scurt timp după aceea, pe Facebook, preşedintele din provincia Pescara, Antonio Di Marco.

Echipele de salvare s-au mobilizat rapid. Zăpada a blocat, însă, drumul de acces, astfel că membri ai serviciilor de intervenţie au ajuns abia joi, în jurul orei locale 4.30 dimineaţa (5.30 ora României), o parte pe schiuri, alţii cu elicopterul.