Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest, au hotărât, joi, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Înalta Curte a menţinut decizia luată în 3 octombrie de magistraţii Curţii de Apel Constanţa, decizia instanţei supreme fiind definitivă.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi preventiv în dosarul privind mita primită de la familia lui Bercea Mondial.
Ei au fost trimişi în judecată în 14 iulie, în stare de arest preventiv, în dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial. Dosarul în care Mircea Băsescu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, iar Marian Adrian Căpăţână pentru complicitate la această infracţiune a fost înregistrat la Secţia Penală a Tribunalului Constanţa.
Cei doi au fost arestaţi în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului.
Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că fratele preşedintelui va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot, dar şi pentru alte cereri incidente în acea cauză. Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat lui Marian Căpăţână şi suma de 350.000 de euro, în acelaşi scop.
Anchetatorii susţin că din suma totală de 600.000 de euro pe care Florin Anghel i-ar fi dat-o lui Marian Căpăţână, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro.
Marian Căpăţână este acuzat că şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la Florin Anghel, pentru că ar fi mijlocit remiterea banilor.
În cauză a fost instituit sechestrul asigurător pe bunuri imobile aflate în proprietatea lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână.