Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a pronunţat joi în favoarea extinderii şi consolidării capacităţilor nucleare ale SUA până când lumea 'revine la realitate', un semnal că el ar putea accepta o costisitoare modernizare a arsenalului nuclear al SUA care a devenit foarte învechit, transmite agenţia Reuters.
În deceniul următor, multe dintre submarinele purtătoare de rachete balistice, bombardierele şi instalaţiile terestre de lansare a rachetelor, adică elementele triadei nucleare americane, se vor apropia de sfârşitul duratei lor proiectate de exploatare.
Conform unor evaluări independente, modernizarea şi întreţinerea acestui arsenal va costa în următorii 30 de ani circa un trilion de dolari.
'Statele Unite trebuie să-şi consolideze semnificativ şi să-şi extindă capacităţile nucleare până când lumea revine la realitate în privinţa arsenalelor nucleare', a indicat Trump într-o postare pe Twitter. El nu a oferit însă alte detalii.
În campania electorală premergătoare scrutinului prezidenţial din 8 noiembrie, Trump a susţinut în general ideea consolidării pe ansamblu a armatei americane, însă în acelaşi timp s-a pronunţat pentru scăderea taxelor şi pentru ţinerea sub control a cheltuielilor bugetare.
Viitorul preşedinte al SUA a avut miercuri o întâlnire cu mai mulţi responsabili ai Pentagonului implicaţi în programele de achiziţii ale armatei, precum şi cu directorii executivi ai societăţilor Lockheed Martin şi Boeing, principalii furnizori de echipamente militare pentru armata americană.
Trump a declarat după această întâlnire că a discutat cu reprezentanţii celor două companii despre scăderea costurilor unor programe foarte importante, respectiv cel al avionului multirol invizibil F-35 şi cel al achiziţiei unui nou avion Boeing 747-8 care va fi viitorul Air Force One.