Doi turci şi un sirian care încercau să intre ilegal în ţară au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din Giurgiu, migranţii fiind transportaţi până în apropierea graniţei cu un camion condus de un cetăţean turc.

Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu au observat trei bărbaţi care mergeau pe jos dinspre Bulgaria spre România, încercând să evite controlul de frontieră.

Poliţiştii de frontieră au stabilit că este vorba despre doi cetăţeni turci, în vârstă de 31 şi 38 ani, şi un cetăţean sirian, de 17 ani. 

”Cei trei au declarat că s-au întâlnit, în urmă cu câteva zile, într-o parcare din Bulgaria, unde au apelat la şoferul unui camion pentru a-i ajuta să ajungă în apropierea frontierei cu România, de unde urmau să-şi continue călătoria ilegal, spre un stat din spaţiul Schengen. Şoferul camionului i-a transportat până la intrarea în punctul de trecere a frontierei Giurgiu şi le-a indicat o zonă pe unde să meargă pentru a încerca să evite controlul de frontieră”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.

Extinzând cercetările, poliţiştii de frontieră au descoperit, într-o parcare din apropierea punctului de frontieră, un cap tractor şi o remorcă, şofer fiind un cetăţean turc de 57 de ani, despre care cei trei bărbaţi au spus că i-a transportat până în apropierea graniţei.

Conform protocolului româno-bulgar, cei trei cetăţeni şi şoferul urmează să fie predaţi poliţiştilor de frontieră bulgari, pentru continuarea cercetărilor.