China se confruntă cu un nivel de poluare extremă, care afectează o suprafaţă de aproape 1,5 milioane de kilometri pătraţi. Capitala Beijing este sub cod roşu de poluare, iar meteorologii avertizează că situatia se va înrăutăţi.
De trei zile, capitala Beijing este acoperită de un uriaş nor de ceaţă toxică. Nivelul de poluare este atât de ridicat încât autorităţile au decretat cod roşu penru prima oară în acest an.
Şcolile au fost închise, traficul a fost restricţionat şi multe fabrici şi-au întrerupt activitatea.
Nivelul de poluare este pe alocuri de 20 de ori peste limita maximă admisă în recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Situaţia de la Beijing este departe de a fi singulară. Potrivit Agenţiei Naţionale de Meteorologie, poluarea afectează o suprafaţă de 1,4 milioane de kilometri pătraţi din nord-estul Chinei. Vizibilitatea este pe alocuri sub 50 de metri, lucru care afectează grav traficul şi sute de zboruri au fost anulate.
Gradul extrem de mare de poluare atmosferică este o consecinţa emisiilor de gaze de ardere de la maşini şi a folosirii intense a cărbunelui drept combustibil. Problema devine şi mai îngrijorătoare în timpul iernii, ca urmare a intrării în funcţiune a sistemelor de încălzire pe bază de cărbune a locuinţelor.