Un incendiu a izbucnit, marţi seară, în Piaţa Universităţii, din centrul Capitalei, la un aparat de aer condiţionat aflat în exteriorul clădirii la parterul căreia funcţionează o filială BCR. Pompierii au intervenit şi au stins focul, pornit de la un scurtcircuit, pe timpul intervenţiei circulaţia pietonilor şi a maşinilor în zonă fiind restricţionată.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti - Ilfov, căpitanul Daniel Vasile, a declarat pentru News.ro că marţi, în jurul orei 19.30, în partea superioară a clădirii la parterul căreia funcţionează o filială BCR, vizavi de Universitate, a fost sesizată o flacără în exteriorul clădirii, la un fir al unui aparat de aer condiţionat, cel mai probabil fiind vorba despre un scurtcircuit.
"Imediat, la faţa locului s-au deplasat trei autospeciale pentru stingere, o autospecială de prim-ajutor, o autospecială de descarcerare şi o autoscară. După ce au stins incendiul care se manifesta pe faţa clădirii, în partea superioară, spre mansardă, pompierii au intrat în clădire şi, din primele verificări, au constatat că nu ar exista pagube produse la interior", a explicat căpitanul Daniel Vasile.
Purtătorul de cuvânt al ISU a adăugat că pe timpul intervenţiei pompierilor accesul pietonilor şi al maşinilor în zonă a fost restricţionat