Vremea va fi schimbătoare în următoarele două săptămâni, iar după data de 26 octombrie valorile termice vor scădea cu 6 - 7 grade Celsius, în timp ce probabilitatea de precipitaţii se va menţine ridicată aproape în fiecare zi, potrivit prognozei ANM pentru intervalul 24 octombrie - 6 noiembrie.
În Muntenia, valorile termice diurne vor scădea de la o zi la alta, astfel încât vremea va fi rece pentru această perioadă, cu o medie regională ce se va situa în jurul valorii de 10 - 12 grade. Spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză, temperaturile maxime vor marca o creştere şi se vor apropia de mediile climatologice ale perioadei, respectiv o medie a acestora de 14 - 15 grade Celsius. Minimele termice vor scădea treptat pe parcursul primei săptămâni, de la valori medii în jur de 9 grade în noaptea de 25 octombrie, până la o medie de 3 - 4 grade în noaptea de 30 noiembrie, apoi vor mai creşte uşor, spre medii de 5 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine ridicată în intervalele 24 - 26 octombrie, respectiv 2 - 6 noiembrie, dar ploi pe arii extinse şi izolat mai însemnate cantitativ se vor semnala în jurul datei de 26 octombrie.
La munte, intervalul va debuta cu o vreme caldă pentru această dată, cu maxime în jurul valorii de 10 grade şi minime pozitive de două până la 4 grade Celsius. În perioada 27 - 29 octombrie temperatura va scădea, spre medii ale valorilor maxime de numai două - trei grade Celsius şi minime în jur de -4 grade. Un nou proces de încălzire uşoară va debuta spre sfârşitul lunii octombrie, astfel încât media valorilor maxime va fi de 4 - 6 grade, iar a celor minime se va situa în jurul valorii de zero grade.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în zilele de 25, 26 şi 29 octombrie şi după data de 2 noiembrie. Vor fi ploi, dar în zona mai înaltă acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.