Avocatul Daniel Trandafirescu, fiul adjunctului IPJ Prahova, Ionel Trandafirescu, şi al Zinicăi Trandafirescu, fosta şefă a Penitenciarului Târgşorul Nou, a primit mandat de arestare pentru 29 de zile. Curtea de Apel Bucureşti a admis solicitarea procurorilor DIICOT, iar Trandafirescu va în arest cel puţin 29 de zile. Judecătorul a dispus soluţia arestării preventiv şi pentru ceilalţi 11 inculpaţi din dosar.
Vă reamintim că Daniel Trandafirescu face parte dintr-o reţea care se ocupa de fabricarea neautorizată a ţigaretelor. Din reţea făcea parte şi Ion Guşan, unul dintre liderii lumii interlope din Republica Moldova. Trandafirescu junior este absolvent de Drept, dar este mult mai cunoscut datorită legăturilor sale cu lumea mondenă. El conduce un Ferrari, iar în trecut a fost bănuit de o aventură cu Daniela Crudu, deşi este căsătorit şi are un băieţel de doi ani.