Ministerul Justiţiei a lansat, vineri, procesul de informare şi consultare publică privind modificarea şi completarea legilor justiţiei, iar una dintre modificări se referă la prelungirea de la trei la patru ani a mandatelor procurorului general şi a procurorilor şefi ai DNA şi DIICOT.

 

Există două propuneri, una venită din partea Consiliului Superior al Magistraturii, care cere modificarea aliniatului 1, în sensul că procurorii care optează pentru o funcţie de conducere în Parchete să aibă o vechime minimă de 15 ani în funcţia de judecător sau procuror, dar şi prelungirea mandatelor de la trei la patru ani.

Cealaltă propunere vine din partea Ministerului Justiţiei, care susţine doar modificarea aliniatului 1, în sensul prelungirii duratei mandatelor, de la trei la patru ani, pentru funcţiile de conducere din cadrul Parchetelor.

Potrivit unui comunicat al MJ, se doreşte informarea şi consultarea publicului, respectiv a membrilor corpului judiciar, membrilor celorlalte profesii din domeniul justiţiei, cetăţenilor, mediului de afaceri, organizaţiilor neguvernamentale, cu privire la soluţiile legislative propuse pentru eficientizarea şi îmbunătăţirea activităţii şi organizării sistemului judiciar, în vederea asigurării unui serviciu public de calitate.

Consultarea este susţinută, în plan local, printr-o serie de întâlniri regionale la Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Bucureşti, cu magistraţi, reprezentanţi ai altor profesii juridice, parteneri instituţionali şi ONG-uri.

Data limită până la care sunt aşteptate propuneri din partea cetăţenilor este 11 noiembrie 2016.

Detalii despre consultare se pot găsi la http://www.just.ro/proiect-de-modificare-si-completare-a-legilor-justitiei/.

AGERPRES