Autorităţile turce au ordonat închiderea a 12 televiziuni pentru presupuse legături cu organizaţii teroriste sau grupări care ameninţă securitatea naţională, informează The Associated Press, care citează agenţia publică de ştiri Anadolu.

Potrivit informaţiilor, cele mai multe dintre aceste televiziuni erau pro-kurde şi printre acestea se numără şi un post de televiziune pentru copii care transmitea desene animate în limba kurdă.

În urma tentativei de lovitură de stat din luna iulie, autorităţile turce au trecut la arestarea persoanelor suspectate de legături cu clericul musulman Fethullah Gulen, pe care Ankara îl acuză că ar fi orchestrat lovitura de stat. Zeci de jurnalişti au fost arestaţi pentru presupuse legături cu mişcarea clericului Gulen, iar mai multe televiziuni au fost închise.

Ulterior, autorităţile au trecut şi la anchetarea jurnaliştilor suspecaţi de legături cu militanţii kurzi.