Autorităţile americane au anunţat condamnarea hackerului român Mircea-Ilie Ispasoiu la trei ani în spatele gratiilor, după ce a orchestrat un sistem de furt de identitate, prin care au fost extrase date, inclusiv arhive financiare şi amprente, din calculatoarele unor firme şi companii din New Jersey, informează NJ.com

Hackerul Mircea-Ilie Ispasoiu, în vârstă de 31 de ani, este originar din Drobeta-Turnu Severin. Anterior, cetăţeanul român a pledat vinovat pentru acuzaţiile de fraudă financiară şi furt de identitate.

Ispasoiu a administrat în perioada 2011-2014 sistemul informatic al unei mari instituţii financiare din România. Însă, acesta a început să spargă sistemele informatice ale comercianţilor, firmelor de securitate, cabinetelor medicale şi a unor persoane fizice, pentru a obţine parole, informaţii personale, precum şi datele cardurilor de credit şi debit.

De asemenea, hackerul român a compromis sistemul informatic al unei companii de securitate, care examina informaţiile de background ale angajaţilor. Ispasoiu a furat informaţiile persoanel ale angajaţilor, inclusiv amprente.

Magistraţii i-au cerut hackerului român să plătească despăgubiri de peste 907.000 de dolari. 

Ispasoiu a fost arestat în urmă cu doi ani de către autorităţile române, în colaborare cu serviciile secrete americane.