Două bombardiere supersonice americane au survolat miercuri Coreea de Sud, unul dintre ele aterizând la o bază aeriană situată la 40 de kilometri sud de capitala sud-coreeană Seul, relatează Reuters.

Acesta este al doilea astfel de zbor după testul nuclear efectuat de Phenian pe 9 septembrie.

Potrivit unui oficial din cadrul forţelor aeriene americane, cele două avioane sunt bombardiere strategice B-1B Lancer cu baza în Guam.

Coreea de Nord a efectuat pe 9 septembrie al cincilea său test nuclear, 'cel mai puternic de până acum' potrivit Seulului, energia degajată fiind de 10 kilotone.

Primul test nuclear nord-coreean a avut loc în 2006, Coreea de Nord atrăgându-şi critici şi sancţiuni din partea Naţiunilor Unite, iar cel mai recent asemenea test s-a desfăşurat în ianuarie. Phenianul a anunţat atunci că a efectuat cu succes primul său test cu bombă cu hidrogen. Al treilea test nuclear nord-coreean, înregistrat în februarie 2013, era considerat până acum cel mai puternic, energia degajată fiind estimată la 6 — 9 kilotone.

AGERPRES