15 medici de la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului Floreasca şi-au dat demisia, iar ceilalţi urmează să demisioneze. Motivul este modul în care managerul unităţii îi tratează.
Este vorba despre jumătate dintre cei 30 de medici angajaţi la UPU-SMURD Bucureşti. Ceilalţi 15 intenţionează şi ei să demisioneze. De asemenea, vor să plece şi asistenţii.
Medicii spun că vor rămâne în preaviz două săptămâni, aşa că activitatea spitalului nu va fi perturbată pe termen scurt.
„Managementul defectuos a avut un impact negativ asupra activităţii noastre, neputând să ne desfăşurăm activitatea aşa cum ne-am dori, stresul la care suntem supuşi, felul în care ni se adresează domnul manager, nu mai putem”, a declarat la Digi24 Gabriela Bratosin, medic specialist UPU Floreasca.
Ea a vorbit şi despre lipsa de medicamente şi materiale sanitare, deoarece nu sunt semnate la timp referatele pentru achiziţie.
„Noul manager pune beţe în roate departamentului UPU-SMURD, nu avem medicamentele de bază necesare pentru urgenţă, cum ar fi adrenalina. Şi dvs aţi auzit limbajul lui cu care noi suntem obişnuiţi, el când are o problemă cu noi recurge la tehnici de intimidare, suntem puşi să dăm note explicative, ni se pune pumnul în gură pentru orice lucrul minor. Am ajuns la concluzia că nu ne mai putem desfăşura activitatea şi să ne dăm demisia”, spune un alt medic.
De câteva zile, pe internet au apărut mai multe înregistrări audio ale unor discuţii despre care cei care le postează spun că sunt cu managerul Spitalului Floreasca, Sorin Păun. Cea mai recentă ar suprinde modul în care vorbeşte cu o rezidentă în sala de operaţie.
„Fă şi tu ...! ...! Ia lasă-mă ... în pace! Fi-ţi-ar capul al ... să-ţi fie! Mare lucru ce ai de făcut! Du-te-n ...!”, se aude în înregistrare.
Într-o înregistrare anterioară, tema discuţiei era plata gărzilor. Iar medicii care au fost de faţă au declarat că şi atunci discuţia a degenerat după ce managerul a refuzat să le asculte punctul de vedere.
Digi 24