Meteorologii au emis o nouă alertă, de data aceasta pentru caniculă. Aceasta va cuprinde astăzi şi mâine sudul, estul dar şi centrul ţării, regiuni în care se vor atinge frecvent 35...37 de grade Celsius. Din cauza umidităţii foarte ridicate, disconfortul termic va fi accentuat în toată ţara. Nu scăpăm însă de vremea instabilă. Ploile cu tunete, fulgere, vânt şi grindină vor apărea mai ales la deal şi la munte.

Azi, vremea e călduroasă în cea mai mare parte a ţării, local caniculară prin sud, est şi centru. Temperaturile maxime pornesc de la 27 de grade în dealurile vestice şi ating 37 de grade, izolat în Muntenia şi Moldova. După-amiază şi spre seară norii se vor înmulţi peste regiunile vestice şi nord-vestice unde vor aduce ploi scurte de vară, cu tunete şi fulgere. Punctiform însă se pot aduna cantităţi de apă însemnate şi poate să cadă grindină.

În zilele viitoare valul de căldură va persista în majoritatea regiunilor. Cele mai afectate vor fi zonele de câmpie şi podiş din sud, est şi centru, unde maximele vor atinge 35...37 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat. Totuşi fenomenele de instabilitate atmosferică, precum averse, descărcări electrice, rafale de vânt şi grindină îşi vor face apariţia în cursul după-amiezelor în special prin zonele montane şi deluroase.

Vremea se va menţine toridă, în perioada următoare, în Bucureşti. Temperaturile maxime vor atinge şi chiar depăşi pragul caniculei, iar la orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat. În plus pe timpul nopţilor în centrul oraşului minimele nu vor scădea sub 20 de grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a averselor, cu tunete şi fulgere va fi mai ridicată pe parcursul serilor de joi şi vineri.