Coliziunea între un tren de pasageri şi unul de marfă duminică noapte la Hermalle-sous-Huy în estul Belgiei a ucis trei persoane şi a rănit alte patruzeci, informează Reuters şi cotidianul francofon Le Soir, citând agenţia Belga.
Impactul coliziunii a fost "foarte violent", potrivit primarului comunei Saint-Georges-Sur-Meuse, Françis Dejoncare, care a evocat un prim bilanţ de patruzeci de răniţi şi trei morţi. "Aceste cifre sunt susceptibile să evolueze", a declarat el pentru Belga în jurul orei 1.30 luni dimineaţă.
"Un tren... transportând în jur de 40 de pasageri a lovit din spate un tren de marfă circulând pe aceeaşi linie", au anunţat căile ferate belgiene SNCB într-un comunicat. "Coliziunea a deraiat două dintre cele şase vagoane" de pasageri, adaugă SNCB.
Serviciile locale de urgenţă şi întăriri din oraşul cel mai apropiat Liege au fost trimise la locul accidentului.
Accidentul feroviar a avut loc duminică, cu o oră înainte de miezul nopţii, la Hermalle-sous-Huy, la limita a două comune, Saint-Georges-sur-Meuse şi Engis, în provincia Liege.
Trenul de pasageri efectua legătura Liege-Namur, precizează Le Soir.
AGERPRES